Scurt istoric      

    Grupul Şcolar "Constantin Brâncuşi" este o unitate de învăţământ profesional şi liceal înfiinţată în anul 1970. La data de 1.09.1970 se înfiinţează Şcoala profesională de materiale de construcţii, dotată la început cu puţine bănci şi doar cu o tablă. Între timp conducerea şcolii, cadrele didactice precum şi fabrica care tutela şcoala noastră - Fabrica de Produse Ceramice - a reuşit ca numai în două luni de zile să asigure o bună funcţionare a şcolii. Începând cu anul 1971 unitatea noastră şcolară a beneficiat de fonduri pentru dotări, fapt care a putut permite ca după o perioadă de câţiva ani să se treacă la organizarea procesului instructiv educativ pe cabinete, laboratoare, oferind o bună pregătire atât de cultură generală cât şi de specialitate.

          De-a lungul timpului şcoala a avut următoarele denumiri: Şcoala Profesională de Materiale de Construcţii, Liceul de Chimie nr.2, Liceul Industrial nr. 5, Grup Şcolar Materiale de Construcţii. Din 27 mai 1996 şcoala poartă numele marelui artist Constantin Brâncuşi, ca o recunoaştere a personalităţii mondiale a sculptorului şi totodată ca o posibilitate de identificare a unui model, de construire a unei imagini în comunitatea locală.

  Actualmente este unul dintre puţinele grupuri şcolare care oferă specializări prin SAM în ceea ce priveşte domeniul prelucrării lemnului. Acest domeniu asigură fluxul necesar realizării planului de şcolarizare, iar oferta noastră educaţională şi-a găsit o finalitate în cuprinderea tuturor absolvenţilor în diverse forme de integrare socială şi economică (o parte din absolvenţii noştri au urmat cursuri universitare sau postliceale, iar alta au răspuns cererii existente pe piaţa muncii în domenii în care s-au specializat). Dacă iniţial absolvenţii unităţii noastre şcolare erau solicitaţi doar de SC Moldomobila SA, în prezent un număr tot mai mare de agenţi economici nou constituiţi solicită forţa de muncă specializată la noi. Acest lucru atestă orientarea realistă în construirea CDŞ-ului şi calitatea pregătirii profesionale şi teoretice a absolvenţilor, şi totodată buna pregătire profesională a cadrelor didactice.

    Dacă înainte de 1995 unitatea noastră şcolară pregătea absolvenţi pentru industria lemnului şi industria materialelor de construcţie, ulterior, datorită schimbărilor suferite pe piaţa muncii şi noilor standarde impuse de dezvoltarea economică a judeţului, ne-am orientat spre acele domenii care să conducă spre absorbţia forţei de muncă.